Cum să personalizezi un set botez baiat
Un set botez baiat conține trusoul complet, lumânarea de botez și hăinuțele cele noi pentru prințul care urmează să se renască spiritual. În momentul botezului, copilul intră în lumea spiritualității, este acceptat în casa Domnului și își primește îngerul păzitor.
Se spune că lumina lumânării îi indică îngerașului unde să vină. Astfel, fiecare element este foarte important și trebuie personalizat atât de dragul povestioarelor, cât și pentru amintirile ce vor rămâne ani și ani.
Cum poți personaliza un set botez baiat?
În loc să te orientezi după un set botez baiat tras la indigo, alege să-l personalizezi, astfel încât să-l reprezinte cât mai bine pe bebe. Unele obiecte din set se vor păstra, precum hăinuțele, prosopelul, fașele, sticluța de mir și în special lumânarea.
Ele se pot oferi peste ani pe post de cadou micuțului botezat, în special când acesta atinge pragul maturității. Astfel, te poți ghide după mesaje frumoase, transmise din inimă și personalizate. În special, nașii aleg să brodeze numele și date de botez a copilului, urmate de inițialele lor.
Majoritatea magazinelor care se ocupă cu produse destinate botezului, îți vor oferi posibilitatea de a le personaliza în funcție de dorințele tale. Trusoul poate fi împachetat într-un cufăr, lumânarea de botez îmbrăcată în culorile hăinuțelor, cu o jucărie de pluș și flori artificiale pentru a fi păstrată mult timp.
Seturile complete personalizate sunt cele mai drăguțe lucruri pe care nașii cu ajutorul părinților biologici, le vor achiziționa pentru Micul Prinț. Prin brodaj, ai posibilitatea de a personaliza elemente de bază din trusou:
- pânza de mir;
- prosopul bebelușului;
- fața pentru botez.
De asemenea, ai posibilitatea de a alege culoare broderiei și un mesaj personalizat pe care copilul îl va citi cu bucurie atunci când i se va arăta acest mesaj. Un set botez baiat este un cadou și pentru părinți.
Ce culori să alegi pentru setul personalizat?
Cel mai adesea, în cazul băiețeilor, culorile sunt destul de clasice. Astfel încât, baby blue este cea mai aleasă nuanță folosită. Însă, în funcție de costumaș și de celelalte elemente decorative, părinții oscilează între albastru, maro, verde, crem și bluemarin.
Se recomandă să alegi nuanța potrivită pentru a crea o armonie în acest set botez baiat. Cremul, maroul și auriul pot să fie folosite și pentru micuții zâmbăreți.
Dacă nu ai suficientă inspirație sau, din contră, ai foarte multe idei și nu știi din care să alegi, ți-am lăsat mai jos o listă cu ce mesaje ai putea alege pentru noul membru al familiei:
- Cu drag de la Nași!
- Cu iubire. Nașii!
- De astăzi sunt creștin!
- Te pupă nașii!
- Te iubim, îngeraș mic!
- Drum luminat în viață!
Seturile personalizate pentru botez vor marca acest eveniment special din viața băiețelului. Botezul este un mijloc prin care se renaște în lumină, iar el are rolul de a-i călăuzi pașii celui mic spre a face mereu bine și de a-și ajuta aproapele.