Corpul uman este un aparat extrem de complex și deștept

Corpul uman este un aparat extrem de complex și deștept

Pentru un corp sănătos și frumos avem nevoie de suficientă odihnă. Chiar dacă se spune că 7 ore de somn sunt suficiente, acest lucru nu este universal valabil, deoarece sunt diferiți între noi, iar fiecare are nevoile lui. De exemplu, un adolescent are nevoie de minim 8 ore de somn, în timp ce un adult se poate simți extraordinar de bine și după 6 ore de somn, dar acestea sunt doar nișe exemple pentru a înțelege despre ce este vorba, deoarece totul depinde de foarte mulți factori care pot interveni în viața de zi cu zi. Un sportiv nu se va odihni niciodată în aceleași număr de ore precum o persoană care nu face nimic toată ziua. O persoană care nu are griji va avea un somn mult mai bun decât o persoană stresată și plină de griji, iar lista poate continua cu sute de exemple de acest gen.

Și, mai interesant, este faptul că noi știm foarte puține lucruri despre corpul nostru și doar puțini dintre noi sunt cei care îl înțeleg cu adevărat și îl pot controla și hrăni la adevăratul său potențial. Despre somn știm foarte puține lucruri chiar dacă ne afectează în mod direct și îi dăm corpului nostru odihnă doar atunci când suntem aproape extenuați. Odihna este extrem de importantă și avem cât mai multă nevoie de somn de calitate, somn bun. Somnul de calitate este într-un anumit interval de timp, noaptea – la orele la care ne place mai mult să hoinărim pe afară decât să ne odihnim și când este o liniște deplină și întuneric total. Știu că preferăm să adormim cu diferite videoclipuri sau chiar la filme, dar nu este deloc sănătos pentru corpul nostru. Puteți citi 10 lucruri pe care corpul tău le face atunci când dormi și să ne dăm seama cum funcționează acest proces pentru corpul nostru și cât de important este. Alimentația este foarte importantă chiar și când vine vorba despre odihnă, la fel și cu zgomotul, lumina sau poziția în care dormim. Atâta timp cât dormim un sfert din viață, nu considerați că este un aspect foarte important pe care ar trebui să-l tratăm cu seriozitate?

Iar lucrurile de-a dreptul fascinante despre corpul nostru sunt la tot pasul. Sunt zeci, poate chiar sute de articole care scriu despre lucruri pe care foarte puțini dintre noi le cunosc despre corpul uman, dar care sunt foarte importante. O listă cu curiozități și informații fascinante despre corpul uman poate trezi la viață interesul nostru pentru sănătate și modul în care ne comportăm cu corpul nostru. Este practic casa sufletului nostru și interfața cu care defilăm fiecare dintre noi. Știu că zona de confort este preferată de toată lumea și este un mare păcat când aceasta intervine și când vine vorba despre sănătate. Un corp frumos este un corp sănătos, iar sportul nu este doar pentru sportivi și cei obsedați de fizicul lor, ci pentru fiecare dintre noi. Corpurile noastre au nevoie de o alimentație atentă și cât mai mult sport. Cum credeți că ajung bunicii noștri la o vârstă atât de înaintată? Ei nu au avut parte de toate chimicalele din zilele noastre și nici de fast-food-urile pe care noi le iubim atât de mult.