Despre incaltamintea Converse

Incaltamintea Converse este foarte apreciata, chiar si acum cand sezonul mai rece incepe sa puna stapanire. Converse ramane fara dar si poate, un stil urban pe care multa lume il abordeaza. Aceasta marca s-a nascut in anii 80, dar istoria spune ca ea ar fi aparut cu mai mult timp in urma, undeva chiar mai devreme de a doua decada a secolului XX.

In 1908 s-ar fi nascut firma Converse, cunoscuta pentru incaltamintea din cauciuc, iar mai tarziu fiind apreciata pentru adidasii pe care aceasta ii fabrica. Adidasii, sau baschetii din panza, cum mai sunt cunoscute incaltarile „All Star” reprezinta incaltamintea de zi cu zi a multor persoane din medul urban. Acestia nu mai sunt purtati doar atunci cand joaca baschet, ajungand chiar sa fie purtati in diverse ocazii sociale.

Cizmele inalte de la converse transforma incaltamintea Converse obisnuita in cizme semi-inalte. Aceste cizme sunt un model foarte original cu siret, in magazine, se mai pot gasi chiar si acum la un pret destul de bun, asigurand o comoditate de care va veti bucura. Pentru a putea fi descaltate cat mai repede, aceste cizme sunt prevazute si cu fermoar.

Pantofii Converse au fost creati pentru a satisface toate stilurile si toate gusturile. Acestia reprezinta incaltamintea potrivita pentru toate gusturile pentru ca variatatea mare de stiluri dar si varste ale persoanelor care decid sa poarte acesti pantofi sport este destul de mare. Cei de la Converse sunt de parere ca pantofii sport ar trebui adoptati oricarei situatii, astfel incat persoanele vor putea avea un stil propriu.

Existand diverse modele si dimensiuni, dar si culori, acesti adidasi sunt optiunea perfecta pentru a va pune in evidenta tinuta. Un alt lucru demn de remarcat cand vine vorba despre acesti adidasi, il consta in faptul ca nu conteaza varsta si nici sexul celui care ii poarta, acestia reprezentand optiunea ideala pentru a te putea bucura de o tinuta unica.

Profesori de top

Când mă gândesc cum era în generală și liceu mă ia durerea de cap. Pe lângă faptul că erau condiții slabe, nu aveam decât o tablă prinsă în trei șuruburi și scaune îndoite la mese rupte, profesorii se purtau foarte urât cu noi. Mai rar nimereai un profesor să își facă treaba, cum trebuie și să nu își bată joc de tine.

Voi vorbi în articol doar de liceu, sper să nu mă întind prea tare. Voi spune pe scurt și doar despre câțiva din profesorii noștri extraordinari. Hai să începem cu franceza. Era o tipă, căreia îi plăcea mai mult să povestească decât să predea. Când i se amintea că trebuie să ne dea note, începea să se agite și să dea vina pe noi că ce slabi suntem la franceză, că suntem în urmă, iar în loc să predea, s emai lega așa vreo două ore de noi. Apoi testul.

Notele erau ciudat de bune. Eu tot cu 9 și 10 terminam anul, deși nu știu mai nimic franceză. O altă profesoară super, era cea de fizică. În patru ani am învățat că apa curge și n-am ce să-i fac. Chiar nimic nu am învățat, deși eram la științele naturii. La fiecare test se copia pe rupte. Când le corecta, doar trei teste avea de verificat, cam atâția știau fizică și erau în zone dinferite ale clasei. Profesoara se purta drăguț în general, nu pot reproșa nimic aici, dar mi-ar fi plăcut să fi știu și ceva fizică.

Cred că voi vorbi doar de trei profesoare. A treia fiind cea de istorie. Băga istorie în noi mai ca în cei de la uman. Deși aveam o oră pe săptămână, făceam două cărți pe semestru. Teste erau foarte grele, iar dacă i se punea pata pe tine la profesoară, te puteai transfera, nu mai treceai de liceu.

Am învățat să fiu mai punctual

Eu sunt foarte obișnuit cu efectele neîntârziate ale karmei. Dacă nu știți ce e karma și nu aveți chef să căutați în altă parte, pe scurt ea poate fii caracterizată prin: ai grijă ce semințe arunci fiindcă rodul lor îl vei culege. Mai exact, dacă vei arunca semințele răutății, invidiei, egoismului atunci exact asta vei primi înapoi. Cei credincioși spun că ”Te vede Dumnezeu și te pedepsește”, eu sunt însă de părere că lucrurile trebuie să se echilibreze în univers și vei primi și tu exact ceea ce ai oferit acum ceva timp. Chiar daca asta o se se întâmple a doua zi sau peste 10 ani.

Așadar, unde voiam să ajung, eu nu prea am fost niciodată un om punctual. Indiferent dacă trebuia să mă întâlnesc cu prietenii sau cu un partener să discutăm afaceri, eu eram foarte chill și fără să mă agit deloc ajungeam și cu 30 de minute mai târziu. De exemplu, știu că acum câțiva ani trebuia să plec cu trenul până în alt oraș, destul de departe. Aveam trenul la ora 04:00 sau ceva asemănător. Stăteam la vreo 15 minute de mers pe jos de gară. Ghiciți ce am făcut.

Până la ora 03:10 m-am jucat Counter Strike. Atunci am sărit de pe scaun, am scos pc-ul din priză, am aruncat niște haine din șifonier în ghiozdan, am dat de două ori cu dușul peste mine ca să fiu curat, am băgat puțin salam între două felii de pâine și am plecat. De menționat mai e faptul că eu mă mișc foarte greu, adică sunt destul de lent când vine vorba de treburi d-astea. :)) Din fericire eu am ajuns la 04:10 și trenul meu încă nu era acolo, urmând să sosească pe la și 20. Atunci în sfârșit eram fericit că a întârziat trenul.

Acum câteva luni însă întâmplarea s-a repetat dar de data asta trenul n-a mai întârziat nici un minut și l-am scăpat, nemaiavând nicio cale mai rapidă de a ajunge în orașul în care aveam treabă. De atunci mi-am dat seama că trebuie să lucrez puțin la atitudinea mea și să devin mai punctual.

Nu există frumos și urât

Titlul articolului pe care tocmai îl citiți e concluzia la care am ajuns, prea târziu, dar din fericire e mai bine mai târziu decât niciodată. Cum s-a întâmplat asta? Printr-o discuție contradictorie cu cineva și o comparație. Eram până acum de părerea că în universul ăsta există atât lucruri frumoase cât și lucruri urâte. De exemplu: femei frumoase și femei urâte, mașini frumoase și mașini urâte, vreme frumoasă și vreme urâtă și așa mai departe. Acum câteva zile însă am vorbit cu cineva care a reușit să mă facă să înțeleg treaba asta vorbindu-mi despre așa-zisa vreme frumoasă și vreme urâtă și cum că astfel de însușiri nu există în principiu ci doar ni le creem fiecare pe baza preferințelor și gusturilor pe care ni le-am dezvoltat în legătură cu diverse lucruri.

Persoana respectivă mi-a arătat un exemplu simplu. Afară ploua, m-a întrebat cum e vremea afară și i-am zis că afară e urât. Mi-a arătat o poză cu un peisaj când era soare și mi-a pus aceeași întrebare, i-am spus că vremea e frumoasă. Atunci m-a lămurit că nu există vreme frumoasă și vreme urâtă ci doar vreme. Dacă ar fii întrebat altă persoană exista posibilitatea ca răspunsurile lui să fie exact invers față de ale mele, adică frumos afară când plouă și urât când e soare. Asta în cazul în care persoanei respective i-ar fii plăcut vremea atunci când afară ploua.

Acesta-i doar un foarte simplu și banal exemplu dar pe care cu toții l-am întâlnit atât la noi cât și la persoanele din jurul nostru. Consider că unul singur e suficient iar dacă încă ați rămas la principiul că unele lucruri sunt frumoase iar altele sunt urâte e strict părerea voastră și e foarte bine că vă păstrați opinia dacă sunteți de acord cu ea indiferent de ceea ce vi se spune.

Prefer cărțile fizice în detrimentul celor online

În online-ul românesc a început în ultimul timp o mică rafală de articole în care cititul online este comparat și pus în antiteză cu cititul cărților în format fizic. De când e lumea și pământul se știe că a citi e un lucru bun și indiferent de natura cărții respective tot vei învăța ceva.

Obișnuiam până acum nu foarte mult timp să citesc online. Nu lecturam cu orele ci căutam strict informațiile esențiale de care aveam nevoie pe moment, rareori mai intram să citesc mici povestioare.

Acum nu foarte mult timp însă am început să prind drag de cărțile în format fizic, de sentimentul interesant pe care-l ai când răsfoiești paginile și simți acel miros „de carte”. Începând acest obicei cu o carte pe care o îndrăgesc destul de mult, fiind deocamdată pe locul 1 în propriul meu top, am reușit să o termin în fix 2 zile deși aceasta avea 500 de pagini. Deci 250 de pagini pe zi. După ea au mai urmat altele și altele care încep încetul cu încetul să formeze o bibliotecă frumoasă.

Prefer să citesc cărți în format fizic în detrimentul celor online datorită faptului că-mi mai protejez cât de cât ochii deoarece petrec destul de mult timp în fața PC-ului, simt că mă relaxează mai eficient decât atunci când citesc stând pe scaun în fața unui monitor și nu în ultimul rând pentru feelingul fain pe care-l am în momentul în care termin cartea respectivă, acesta find diferit față de senzația pe care o ai în timp ce ai finalizat o carte de pe un device.

În încheiere, voi preferați să mergeți la bibliotecă pentru a împrumuta cărți, la librărie pentru a le cumpăra (sau chiar de pe net) sau să le citiți de obicei gratuit folosindu-vă de tehnologie și de platformele care vă pun la dispoziție cărți electronice?